Sprijinul acordat IMM-urilor si platformele de investitii sunt esentiale in punerea in aplicare la nivel local a Fondului european pentru investitii strategice

Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) aduce avantaje economiilor și comunităților regionale, în cea mai mare parte printr-un sprijin masiv acordat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și datorită primelor platforme de investiții care implică actori locali. Acesta a fost principalul mesaj transmis de către dl Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, liderilor locali în cursul dezbaterilor care au avut loc la 22 aprilie în ședința Comisiei pentru politica economică (ECON) a Comitetului European al Regiunilor (CoR), care și-a propus să evalueze impactul FEIS la nivel regional.

Atunci când a fost lansat Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), în 2015, regiunile și orașele din UE au exprimat îngrijorări serioase cu privire la lipsa de implicare a autorităților locale și regionale și la riscul de creștere a decalajelor de dezvoltare prin concentrarea intervenției fondului în zonele și sectoare de activitate cele mai competitive. La peste șase luni de la operaționalizarea FEIS, dl vicepreședinte Katainen i-a asigurat pe membrii Comisiei ECON și pe reprezentanții principalelor asociații ale autorităților locale și regionale că Fondul sprijină deja 136 000 de IMM-uri în întreaga Europă, inclusiv în regiunile mai puțin dezvoltate, cum ar fi Bulgaria.

EFSI

În plus, dl vicepreședinte Katainen a subliniat că platformele de investiții se dovedesc a fi o oportunitate concretă de mobilizare a finanțărilor private pentru proiecte de inovare ascendente, așa cum se întâmplă cu o platformă din Ile-de-France, care a fost lansată pentru a îmbunătăți eficiența energetică a peste 40 000 de locuințe.

„Ne bucură începutul promițător al operațiunilor FEIS și în mod special atenția acordată IMM-urilor, care, în multe regiuni, depun încă multe străduințe pentru a obține sprijin financiar”, a afirmat președintele Comisiei ECON, dl Christian Buchmann . „CoR și Comisia sunt gata să coopereze și mai strâns pentru a ne asigura că autoritățile locale și regionale sunt pe deplin conștiente de oportunitățile pe care le prezintă FEIS și deci pot contribui la agregarea proiectelor la scară mai mică și pot încuraja potențialii investitori privați să ia în considerare această opțiune, în cazul inițiativelor strategice dar riscante” a adăugat el.

„Salut călduros rolul activ al CoR, asumat încă de la început în cadrul dezbaterii privind Planul de investiții pentru Europa. FEIS este conceput pentru a acoperi toate regiunile UE și se preconizează să acopere un mare număr de țări și de sectoare. Aștept cu interes să văd tot mai multe rezultate ale acestei activități și să continuăm strânsa noastră cooperare cu Comitetul și cu toate părțile interesate la nivel local și regional, pentru a ne asigura că investițiile produc rezultate concrete pe teren”, a declarat dl vicepreședinte al Comisiei Europene Jyrki Katainen .

Pe parcursul dezbaterii, a devenit clar că există în continuare motive de îngrijorare privind echilibrul necesar în impactul teritorial al FEIS, justificate și de faptul că, până în prezent, unele dintre economiile mai slab dezvoltate din UE nu beneficiază suficient de sprijinul FEIS, printre acesta numărându-se România, Lituania, Letonia, Cipru și Malta, care fie nu au proiecte deloc, fie au foarte puține.

Punerea în aplicare a FEIS va continua să fie dezbătută la summitul european al regiunilor și orașelor , care va avea loc în iulie la Bratislava și unde dl vicepreședinte Katainen se va număra printre vorbitorii principali.

Dezbaterea a avut loc în cadrul lansării noului model de dialoguri structurate tematic** între CE și asociațiile europene care reprezintă autoritățile locale și regionale. La ședința ECON au fost prezente: Adunarea regiunilor europene (ARE), Asociația regiunilor europene de graniță(AEBR), Conferința adunărilor legislative regionale europene (CALRE), Conferința regiunilor maritime periferice din Europa (CRMPE) și Eurocities.

Sursa: Comisia Europeana Regionala