Manual de bune practici pentru aplicarea legislatiei privind inventiile de serviciu

CopertaIn cadrul proiectului „Eficientizarea procesului de monitorizare electronica a datelor privind activitatile si infrastructurile din domeniul cercetarii si dezvoltarii, prin implementarea de tehnologii moderne TIC, cu scopul de a deservi necesarul informational al beneficiarilor serviciilor MEN” (TIC) a fost elaborat Manualul de bune practici pentru aplicarea legislatiei privind inventiile de serviciu.

Manualul implementeaza aspectele convenite in iunie 2014 cu Comisia Europeana, Banca Mondiala si Fondul Monetar International, pe marginea prevederii din Memorandumul de Inţelegere cu Guvernul Romaniei semnat in iulie 2013, in legatura cu intrarea in vigoare a Legii nr. 83/2014 privind inventiile de serviciu.

Misiunea manualului de bune practici este de a identifica modalităţile optime şi beneficiile obţinute din aplicarerea invenţiei de serviciu, a metodelor de reducere a decalajului între cercetare şi inovare, prin îmbunătăţirea competenţelor şi cooperării între producători şi utilizatori ai cunoştinţelor, pentru a face faţă provocărilor societale de interes comun. Se pun astfel bazele unei noi relaţii între angajatii care realizează invenţii şi angajatorii lor, încurajând potenţialului inventiv al celor cu înalta calificare. Eforturile sunt axate pe obiectul consolidării cooperării în scopul de a dezvolta un ”Spaţiu Comun al Cunoştinţelor şi Inovării”.

Manualul poate fi util atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, oferind informaţii pentru valorificarea în mod echitabil, eficient şi legal a proprietăţii intelectuale rezultată din activitatea profesională.

Manualul de bune practici are caracter informativ, nu normativ. Poate fi adaptat in functie de nevoile identificate atat la nivel institutional, cat si la nivel individual.

Download Manual

Sursa: UEFISCDI