Programul LIFE finanteaza 144 de proiecte inovatoare pentru ameliorarea politicilor climatice si de mediu

Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții în valoare de 222,7 milioane EUR din bugetul UE pentru a susține tranziția Europei către un viitor mai sustenabil și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Finanțarea UE va atrage investiții suplimentare, conducând la o sumă totală de 398,6 milioane EUR în sprijinul a 144 de noi proiecte din 23 de state membre.

Sprijinul este furnizat prin programul LIFE pentru mediu și politici climatice. 323,5 milioane EUR vor fi direcționate către proiecte privind mediul și eficiența utilizării resurselor, natura și biodiversitatea, precum și guvernanța și informarea în domeniul mediului.

Comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat: „Sunt încântat că și anul acesta programul LIFE va sprijini un număr mare de proiecte inovatoare care abordează problemele noastre comune în domeniul mediului. Proiectele finanțate de LIFE folosesc resurse relativ limitate și aplică idei simple pentru a crea întreprinderi ecologice profitabile care promovează tranziția către o economie circulară cu emisii reduse.”

Comisarul pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, a declarat la rândul său: „Având în vedere intrarea în vigoare a Acordului de la Paris, trebuie să ne concentrăm asupra îndeplinirii promisiunilor pe care le-am făcut. Aceste proiecte vor crea condițiile adecvate pentru promovarea soluțiilor inovatoare și schimbul celor mai bune practici privind reducerea emisiilor și adaptarea la schimbările climatice în Uniunea Europeană. Astfel, ele susțin punerea în aplicare de către UE a Acordului de la Paris.”*

Proiectele reflectă angajamentul constant al Comisiei față de pachetul său emblematic de măsuri privind economia circulară, un mare număr de granturi fiind acordate pentru a ajuta statele membre să optimizeze tranziția către o economie mai circulară. Câteva exemple de proiecte selecționate în 2016: camioane electrice pe hidrogen eficiente energetic pentru colectarea deșeurilor în Belgia, tehnologii-pilot de reducere a riscurilor pentru sănătate cauzate de nămolurile din apa reziduală în Italia, precum și un proiect care ajută municipalități elene precum Olympia să mărească ratele de reciclare.

În domeniul politicilor climatice, investițiile vor sprijini proiecte privind adaptarea la schimbările climatice, atenuarea acestor schimbări și guvernanța și informarea în domeniul climei, pentru o sumă totală de 75,1 milioane EUR. Proiectele selecționate sprijină obiectivul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 % până în 2030, contribuind astfel la tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice. Câteva exemple din 2015: în cinci țări din UE (Estonia, Germania, Letonia, Lituania și Polonia) – refacerea turbăriilor și îmbunătățirea capacității de stocare a dioxidului de carbon în acestea; în Franța – activități demonstrative de fabricare a produselor din ciment și beton cu emisii scăzute; în Germania – îmbunătățirea rezistenței la condițiile climatice a viilor; în Cipru – luarea unor măsuri de adaptare în zonele urbane.

Cele 56 de proiecte LIFE Mediu și utilizarea eficientă a resurselor vor mobiliza 142,2 milioane EUR, din care UE va furniza 71,9 milioane EUR. Aceste proiecte prevăd acțiuni în cinci domenii tematice: aer, mediu și sănătate, utilizarea eficientă a resurselor, deșeuri și apă. Doar pentru cele 21 de proiecte din domeniul utilizării eficiente a resurselor vor fi mobilizate 43,0 milioane EUR, care vor facilita tranziția Europei către o economie mai circulară.

Cele 39 de proiecte LIFE Natură și biodiversitate sprijină punerea în aplicare a directivelor privind păsările și habitatele, precum și a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020. Acestea au un buget total de 158,1 milioane EUR, din care 95,6 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.

Cele 15 proiecte LIFE Guvernanță și informare în domeniul mediului vor spori gradul de informare cu privire la problemele de mediu. Acestea au un buget total de 23,2 milioane EUR, din care 13,8 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.

Cele 16 proiecte LIFE Adaptare la schimbările climatice vor mobiliza 32,9 milioane EUR, din care UE va furniza 19,4 milioane EUR. Aceste granturi pentru acțiuni sunt acordate proiectelor din cinci domenii tematice: agricultură/silvicultură/turism, adaptarea în zonele montane/insulare, adaptare urbană/urbanism, evaluarea vulnerabilității/strategii de adaptare și apă.

Cele 12 proiecte LIFE Atenuarea schimbărilor climatice au un buget total de 35,3 milioane EUR, din care UE va furniza 18,0 milioane EUR. Aceste granturi pentru acțiuni sunt acordate pentru bune practici, proiecte-pilot și proiecte demonstrative în trei domenii tematice: energie, industrie și utilizarea terenurilor/silvicultură/agricultură.

Cele 6 proiecte LIFE Guvernanță și informare în domeniul climei vor îmbunătăți guvernanța și vor spori gradul de informare cu privire la schimbările climatice. Acestea au un buget total de 6,9 milioane EUR, din care 4,1 milioane EUR vor reprezenta contribuția UE.

Context

Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politici climatice. Acesta a fost lansat în 1992 și de atunci a cofinanțat peste 4 300 de proiecte în UE și în țări terțe, mobilizând 8,8 miliarde EUR și aducând o contribuție de 3,9 miliarde EUR pentru protecția mediului și a climei. În orice moment, sunt în curs de desfășurare aproximativ 1 100 de proiecte. Programul LIFE, al cărui buget pentru perioada 2014-2020 este de 3,4 miliarde EUR în prețuri curente, cuprinde un subprogram pentru mediu și un subprogram pentru politici climatice.

Pentru informații privind programul LIFE

Programul LIFE

 

Sursa: Comisia Europeana