Masuri pentru a reduce deseurile din materiale plastice de unica folosinta

Comisia ia astăzi măsuri juridice împotriva a 11 state membre, solicitându-le să accelereze punerea în aplicare a Directivei privind materialele plastice de unică folosință, pentru a reduce impactul anumitor produse din plastic asupra mediului și asupra sănătății umane. Belgia, Croația, Danemarca, Estonia, Irlanda, Franța, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia și Finlanda nu au comunicat Comisiei toate măsurile necesare pentru a asigura transpunerea integrală a directivei.

Credit photo: The European Commission

Produsele din plastic de unică folosință se acumulează în mări și oceane și pe plaje. Fiind aruncate după o utilizare de scurtă durată, acestea au „șanse” mai mari decât variantele lor reutilizabile să ajungă în mări. Chiar dacă sunt practice, utile și valoroase, pentru că sunt atât de ușor aruncate, ele provoacă daune mediului și ne afectează negativ economia.  Peste 80 % din deșeurile marine sunt materiale plastice. Acestea dăunează mediului, impactând negativ în primul rând vietățile marine și păsările. În plus, atunci când se dizolvă, se transformă în microplastice care pot ajunge în alimentele pe care le consumăm. De asemenea, materialele plastice aruncate au un efect negativ asupra economiei. Putem vedea acest lucru în sectoare precum turismul, pescuitul și transportul maritim.

În cadrul Pactului verde european, Comisia a propus politici și acțiuni pentru realizarea unei economii circulare, în care materialele plastice sunt utilizate într-un mod mai durabil, reutilizate și reciclate. O astfel de utilizare reduce cantitatea de deșeuri, poluarea și costurile de curățare. Directiva privind materialele plastice de unică folosință este un element esențial al Strategiei Comisiei privind materialele plastice și al Planului de acțiune al UE pentru economia circulară, deoarece stimulează producția și utilizarea de alternative durabile, care evită producerea de deșeuri marine. Ea contribuie, de asemenea, la obiectivul de a reduce la zero poluarea în UE, deci aduce beneficii sănătății publice, mediului și neutralității climatice. Obiectivul directivei este de a reduce deșeurile de plastic din mare cu cel puțin 50 % până în 2030.

Aplicarea Directivei privind materialele plastice de unică folosință

Directiva a intrat în vigoare la 3 iulie 2019, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a o transpune în legislația națională, astfel încât obligațiile prevăzute de directivă să înceapă să fie puse în aplicare pe teren. Cu toate acestea, nu toate statele membre au transpus directiva în termenul stabilit.

Atunci când un stat membru nu introduce măsuri care să încorporeze pe deplin în legislația națională dispozițiile unei directive a UE până la termenul de transpunere a directivei, cetățenii nu se pot bucura de beneficiile și drepturile care decurg din aceasta.

În ianuarie 2022, Comisia a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și a trimis, într-o primă etapă, scrisori de punere în întârziere către 16 state membre care nu transpuseseră încă integral în legislația lor națională Directiva privind materialele plastice de unică folosință. Unul dintre cele 16 cazuri (Spania) a fost închis în cursul pachetului de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor din luna iulie. Închidem astăzi alte patru cazuri (Cipru, Lituania, Luxemburg și Slovacia), deoarece aceste țări au luat măsurile necesare. Pentru două dintre cazuri (Cehia și Malta), analiza măsurilor transmise este în curs. Pentru Belgia, Croația, Estonia, Irlanda, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia și Finlanda lipsesc în continuare măsurile de transpunere complete. Prin urmare, Comisia a decis să emită avize motivate pentru aceste țări. Statele membre vizate au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri, cu o propunere de a impune sancțiuni financiare.

Danemarca și Franța au indicat inițial că transpunerea în legislația lor este completă. Comisia a constatat însă în timpul analizei că unele dispoziții lipsesc. Prin urmare, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere acestor două state membre. Danemarca și Franța au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a remedia situația. În caz contrar, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Context

Prin măsura de asigurare a respectării legislației adoptate astăzi, Comisia vizează să protejeze cetățenii și mediul împotriva poluării cu materiale plastice, promovând în același timp creșterea economică și inovarea. Ea sprijină tranziția către o economie mai durabilă și mai circulară. De asemenea, caută să ajute întreprinderile și consumatorii europeni să devină lideri mondiali în ceea ce privește producerea și utilizarea unor alternative durabile care să evite deșeurile marine și poluarea oceanelor, contribuind astfel la soluționarea unei probleme cu implicații globale. 

Principalele măsuri pe care statele membre trebuie să le ia în temeiul Directivei privind materialele plastice de unică folosință sunt: 

  • Să împiedice introducerea pe piață a produselor din plastic de unică folosință atunci când există alternative durabile ușor de găsit și la prețuri accesibile. Acest lucru este valabil pentru cele zece tipuri de deșeuri de plastic de unică folosință pe care le putem vedea cel mai des pe plajele Europei: bețișoare pentru urechi, tacâmuri, farfurii, paie și agitatoare, baloane și bețe pentru baloane, recipiente pentru alimente, pahare pentru băuturi, recipiente pentru băuturi, mucuri de țigară, pungi din plastic, ambalaje și folii, șervețele umede și articole sanitare. Împreună cu echipamentele de pescuit, acestea reprezintă 70 % din totalul deșeurilor marine din UE.
  • Să micșoreze consumul de recipiente pentru alimente și de pahare din plastic și să promoveze alternativele reutilizabile.
  • Să instituie scheme de răspundere extinsă a producătorilor pentru produsele din plastic de unică folosință. Astfel, producătorii vor acoperi costurile de colectare a deșeurilor, de colectare și raportare a datelor și de curățare a gunoaielor rezultate din aceste produse.
  • Până în 2029, să ajungă să colecteze 90 % din sticlele pentru băuturi din plastic de unică folosință, de exemplu prin scheme de returnare a unei garanții. În plus, se aplică cerințe de proiectare a produselor:  sticlele pentru băuturi vor trebui să conțină anumite cantități minime de plastic reciclat, iar dopurile și capacele recipientelor pentru băuturi vor trebui să rămână atașate de restul recipientului.
  • Să introducă cerințe de etichetare pentru paharele, produsele sanitare și produsele din tutun de unică folosință. Pentru a evita impactul negativ al aruncării de gunoaie pe domeniul public, publicul trebuie să poată afla că produsul conține plastic și că trebuie aruncat corespunzător.
  • Producătorilor de unelte de pescuit care conțin materiale plastice li se va cere să acopere costurile de colectare a deșeurilor din instalațiile portuare de preluare, precum și costurile de transportare și tratare a respectivelor deșeuri. Ei vor suporta, de asemenea, costurile măsurilor de sensibilizare.

Obiective specifice stabilite de directivă:

  • procentul de sticle din plastic colectate separat ar trebui să ajungă la 77 % până în 2025 și la 90 % până în 2029.
  • începând din 2025, procentul de plastic reciclat încorporat în PET-uri ar trebui să fie de 25 %, iar începând din 2030, procentul de plastic reciclat încorporat în toate sticlele din plastic pentru băuturi ar trebui să fie de 30 %.

Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, consacrată în tratatele UE, îi permite Comisiei să introducă acțiuni în justiție împotriva statelor membre care nu transpun la timp și corect directivele în dreptul lor intern.

Normele de mediu se stabilesc pentru a se evita efectele dăunătoare asupra sănătății umane și a mediului. Ele reflectă cele mai recente date sanitare și tehnice. Punerea în aplicare deficitară a legislației și a politicilor de mediu înseamnă costuri pentru mediu, economie și societate și creează condiții de concurență inegale pentru operatorii economici.

Pentru mai multe Informații

Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor

Punerea în aplicare a dreptului UE al mediului: beneficii și realizări

Harta interactivă a cazurilor de încălcare a legislației de mediu la nivelul UE

Studiu de evaluare a beneficiilor obținute prin punerea în aplicare a legislației UE în domeniul mediului

Studiu: Costurile nepunerii în aplicare a legislației UE în domeniul mediului

Pentru a vedea principalele decizii incluse în pachetul din septembrie 2022 privind cazurile de neîndeplinire a obligațiilor, consultați această notă de informare.