Comisia Europeana propune o solutie comuna de incarcare pentru dispozitivele electronice

De ce acționează Comisia pentru a introduce o soluție comună de încărcare?

Inovarea și dezvoltarea rapidă a pieței TIC au condus la un număr ridicat de dispozitive și soluții de încărcare. Deși inovarea în domeniul TIC este, în general, binevenită, acest lucru a dus la supraîncărcarea și frustrarea consumatorilor prin soluții de încărcare incompatibile și la un impact negativ asupra mediului. Mai mulți ani de colaborare cu industria pe baza unei abordări voluntare au redus deja numărul încărcătoarelor de telefoane mobile de la 30 la 3 în ultimul deceniu, însă nu a fost găsită o soluție exhaustivă. Acum, Comisia prezintă acte legislative pentru a stabili o soluție comună de încărcare pentru toate dispozitivele relevante. Măsurile propuse, care se vor aplica telefoanelor inteligente, tabletelor, camerelor de luat vederi, căștilor, difuzoarelor portabile și consolelor video portabile, vizează îmbunătățirea confortului consumatorilor și reducerea amprentei de mediu asociate producției și eliminării încărcătoarelor, sprijinind în același timp inovarea în domeniu.

Care este situația actuală?

În Uniunea Europeană, în ultimul an au fost vândute aproximativ 420 de milioane de telefoane mobile și alte dispozitive electronice portabile. În medie, un consumator deține aproximativ trei încărcătoare de telefon mobil, dintre care utilizează în mod regulat două. 38 % dintre consumatori declară că au întâmpinat cel puțin o dată probleme legate de încărcarea telefonului mobil, deoarece încărcătoarele disponibile erau incompatibile. Situația este neplăcută și costisitoare pentru consumatori, care cheltuiesc aproximativ 2,4 miliarde EUR anual pentru încărcătoare independente care nu vin împreună cu dispozitivele lor electronice.

În plus, se estimează că încărcătoarele eliminate și neutilizate reprezintă aproximativ 11 000 de tone de deșeuri electronice anual. Se preconizează că o soluție comună de încărcare va reduce această cantitate cu aproape o mie de tone anual.

De ce ia Comisia măsuri legislative doar acum?

Comisia a sprijinit un încărcător comun pentru telefoanele mobile și alte dispozitive electronice similare încă din 2009. Comisia a sprijinit un acord voluntar încheiat de industrie în 2009, care a dus la adoptarea primului memorandum de înțelegere. Acordul voluntar între industrii a reușit să reducă numărul de soluții pentru încărcătoarele de pe piață de la 30 la 3. În 2014, memorandumul de înțelegere a expirat după două scrisori de reînnoire. În pofida eforturilor Comisiei de a demara un nou memorandum de înțelegere ambițios, noul acord propus de industrie în 2018 a fost sub așteptările noastre și ale consumatorilor din UE, deoarece nu ar fi reușit să ofere o soluție comună de încărcare.

Prin urmare, Comisia a decis să adopte o abordare legislativă pentru a oferi o soluție comună de încărcare. Comisia a propus noi măsuri legislative prin modificarea Directivei privind echipamentele radio.

Care sunt măsurile propuse astăzi de Comisie?

Comisia propune introducerea unor noi cerințe pentru a asigura interoperabilitatea pentru încărcarea mai multor dispozitive electronice. Comisia propune cu precădere următoarele:

  • armonizarea portului de încărcare: USB-C va deveni standardul pentru toate dispozitivele vizate;
  • Armonizarea tehnologiei de încărcare rapidă;
  • oferirea posibilității pentru consumatori de a alege dacă să achiziționeze un dispozitiv electronic nou cu sau fără un încărcător nou;
  • informarea consumatorilor cu privire la caracteristicile de încărcare ale dispozitivelor electronice.

Ce dispozitive electronice sunt vizate de propunerea de astăzi?

Produsele vizate de aceste noi cerințe sunt telefoanele mobile, tabletele, aparatele fotografice digitale, căștile, consolele de jocuri video portabile și difuzoarele portabile. Extinderea domeniului de aplicare dincolo de telefoanele mobile permite consolidarea în continuare a impactului pozitiv al cerințelor.

De ce alte dispozitive nu sunt incluse în domeniul de aplicare al propunerii?

Produsele vizate de propunerea Comisiei se numără printre cele mai utilizate de un grup mare de consumatori și au caracteristici de încărcare similare. Alte produse, cum ar fi căștile auriculare, ceasurile inteligente și dispozitivele de monitorizare a activității nu au fost luate în considerare din motive tehnice legate de dimensiunea lor, condițiile lor de utilizare etc. Produsele vizate de modificarea Directivei privind echipamentele radio au fost identificate ca având un potențial ridicat de integrare a soluției comune de încărcare și de asigurare a celor mai mari beneficii pentru consumatori și mediu.

Ce beneficii va aduce o soluție de încărcare comună?

Măsurile propuse vor duce la:

  • Alegeri mai bune pentru consumatori: Consumatorii vor putea acum să utilizeze același încărcător pentru a încărca telefoanele mobile și alte dispozitive electronice similare, indiferent de marcă. Această interoperabilitate îmbunătățită între dispozitivul electronic și încărcătorul comun va asigura faptul că viteza de încărcare este aceeași atunci când se utilizează un încărcător compatibil. În plus, consumatorii vor fi mai bine informați cu privire la performanța de încărcare, inclusiv cu privire la puterea necesară a dispozitivului și dacă acesta permite încărcarea rapidă. Astfel, consumatorii vor putea vedea mai ușor dacă încărcătoarele lor existente îndeplinesc cerințele noului lor dispozitiv sau vor putea să aleagă un încărcător compatibil. Noile cerințe vor contribui, în cele din urmă, la reutilizarea încărcătoarelor și vor ajuta consumatorii să economisească 250 de milioane EUR pe an care altfel ar fi cheltuiți pentru achiziții de încărcătoare de care nu au nevoie.
  • Mai puține deșeuri electronice: Consumatorii vor avea acum posibilitatea de a cumpăra un dispozitiv electronic nou cu sau fără o sursă de alimentare externă (piesa care este conectată la o priză electrică din perete – a se vedea imaginea aici). Prin urmare, se preconizează că noile măsuri vor genera beneficii pentru mediu prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 180 de kilotone de CO2 echivalent pe an și prin reducerea deșeurilor electronice cu aproape o mie de tone pe an. Separarea surselor externe de alimentare contribuie cel mai mult la aceste economii, ajutând în același timp la reducerea extracției resurselor, a fabricării, transportului, utilizării și eliminării încărcătoarelor.

Propunerea va constitui un obstacol în calea inovării?

Propunerea Comisiei urmărește să ofere consumatorilor o soluție deschisă și interoperabilă și, în același timp, să permită inovarea tehnologică. Propunerea încurajează inovarea tehnologică în materie de încărcare cu fir și fără fir.

Orice evoluție tehnologică în ceea ce privește încărcarea prin cablu poate fi reflectată într-o adaptare în timp util a cerințelor tehnice/standardelor specifice în temeiul Directivei privind echipamentele radio. Acest lucru ar garanta că tehnologia utilizată nu este depășită.

În același timp, punerea în aplicare a oricăror standarde noi în revizuirile ulterioare ale Directivei privind echipamentele radio ar trebui să fie elaborată în mod armonizat, respectând obiectivele de interoperabilitate deplină. Prin urmare, se așteaptă ca industria să continue activitatea desfășurată deja cu privire la interfața standardizată, condusă de organizația USB-IF, în vederea dezvoltării de noi soluții interoperabile, deschise și necontroversate.

În plus, se așteaptă evoluții tehnologice mai ample în domeniul încărcării fără fir, care este încă o tehnologie în curs de dezvoltare, cu un nivel scăzut de fragmentare a pieței. Pentru a permite inovarea în acest domeniu, propunerea nu stabilește cerințe tehnice specifice pentru încărcarea fără fir. Prin urmare, producătorii au în continuare libertatea de a include orice soluție de încărcare fără fir în produsele lor, alături de încărcarea prin cablu prin portul USB-C.

Care este soluția armonizată propusă pentru portul de încărcare?

Comisia propune utilizarea portului USB de tip C ca port de încărcare armonizat. Acest port a fost ales pe baza celor mai recente evoluții tehnologice. Noua cerință propusă va garanta că utilizatorii nu se vor afla în situația în care nu sunt în măsură să își încarce dispozitivul deoarece nu există încărcător compatibil la dispoziția lor. Această soluție a fost selectată ca o specificație comună pentru a permite interoperabilitatea deplină între dispozitivele electronice în cauză și încărcătoare. De asemenea, specificațiile sale sunt transpuse în standarde europene.

Propunerea armonizează viteza de încărcare a dispozitivelor cu încărcare rapidă?

Propunerea armonizează viteza de încărcare pentru dispozitivele care permit încărcarea rapidă. Acest lucru va fi acum definit prin utilizarea obligatorie a protocolului comun de încărcare USB Power Delivery, care permite dispozitivului electronic și încărcătorului să comunice pentru a furniza cel mai rapid timp de încărcare. Noua cerință propusă va asigura faptul că utilizatorii vor putea încărca dispozitivul electronic la aceeași viteză cu orice încărcător compatibil.

Aceste specificații sunt transpuse în standarde europene. Alte protocoale de încărcare sunt permise în continuare, cu condiția ca acestea să nu împiedice deplina funcționalitate a soluției comune armonizate.

Cablul va continua să fie vândut împreună cu dispozitivul?

Deși consumatorii vor putea alege să cumpere un dispozitiv electronic cu sau fără încărcător, dispozitivele achiziționate vor putea fi vândute în continuare cu un cablu în cutie. Cablurile au alte utilizări în plus față de încărcare: ele pot fi utilizate pentru a transfera date și pot fi utilizate pentru încărca dispozitivul în anumite circumstanțe (de exemplu, într-un hotel, în tren, în aeroport). Conform „Studiului de evaluare a impactului pentru evaluarea separării încărcătoarelor”, utilizatorii consideră în continuare că este util să găsească un cablu în cutie, deoarece este componenta care tinde să se rupă mai des. În plus, cablurile necesită mult mai puține resurse, produc mai puține emisii de gaze cu efect de seră și generează mai puține deșeuri de echipamente electrice și electronice decât sursa externă de alimentare cu energie electrică.

Consumatorii vor putea în continuare să cumpere un încărcător împreună cu un dispozitiv electronic dacă doresc să facă acest lucru?

Odată cu noile cerințe, vor fi oferite dispozitive electronice specifice fără o sursă de alimentare externă în interiorul cutiei.  Cu toate acestea, producătorii au în continuare posibilitatea de a oferi o soluție grupată, așadar vor putea să vândă un dispozitiv electronic cu o sursă de alimentare externă, dacă oferă, de asemenea, o soluție separată pentru exact același produs.

Ce informații privind caracteristicile de încărcare vor fi furnizate împreună cu dispozitivul electronic?

Propunerea impune operatorilor să furnizeze mai multe informații cu privire la caracteristicile de încărcare ale dispozitivelor electronice. Propunerea urmărește să permită consumatorilor să compare cu ușurință performanța de încărcare și interoperabilitatea dispozitivului electronic cu încărcătorul și să aleagă produse compatibile, după caz. În acest scop, trebuie afișate următoarele informații:

  • Informații privind puterea maximă de care are nevoie dispozitivul pentru a se încărca în mod optim: dispozitivele vor purta următoarea etichetă: „Puterea minimă furnizată de încărcător trebuie să fie mai mare sau egală cu [XX] wați”.
  • În cazul capacității de „încărcare rapidă”, informații privind protocolul comun de încărcare „rapidă” și orice alte protocoale suplimentare de încărcare rapidă compatibile.

Conform propunerii, Comisia va fi împuternicită să modifice aceste cerințe de informare, dacă este necesar.

Unde vor fi afișate informațiile privind încărcarea?

Informațiile vor fi afișate în format tipărit pe ambalaj sau, în absența ambalajului, pe o etichetă care însoțește dispozitivele electronice, cu condiția ca eticheta să fie vizibilă. Acest lucru le va permite utilizatorilor să știe care sunt cerințele de încărcare înainte de a achiziționa un dispozitiv electronic nou și, prin urmare, să știe imediat dacă încărcătorul pe care îl au la domiciliu este adecvat sau dacă trebuie să cumpere un încărcător compatibil.

Ce se va întâmpla cu încărcătoarele vechi?

În ceea ce privește încărcătoarele care îndeplinesc deja noile cerințe de interoperabilitate, utilizatorii vor putea, bineînțeles, să le reutilizeze. În ceea ce privește încărcătoarele care nu sunt interoperabile, acestea vor trebui să fie eliminate și reciclate când dispozitivele corespunzătoare sunt înlocuite. Utilizatorii vor avea suficient timp să se adapteze datorită perioadei de tranziție prevăzute înainte de intrarea în vigoare a noilor cerințe. Directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) privind tratarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (Directiva 2012/19/UE) impune colectarea separată și tratarea corespunzătoare a DEEE și stabilește obiective pentru colectarea acestora, precum și pentru valorificarea și reciclarea lor. De asemenea, aceasta ajută statele membre să combată mai eficient exporturile ilegale de deșeuri, făcând mai dificilă disimularea transferurilor ilegale de DEEE de către exportatori, și reduce sarcina administrativă, solicitând armonizarea registrelor naționale ale echipamentelor electrice și electronice și a formatului de raportare.

Când ar trebui să intre în vigoare propunerea?

Propunerea Comisiei de revizuire a Directivei privind echipamentele radio va trebui să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliu prin procedura legislativă ordinară (codecizie). O perioadă de tranziție de 24 de luni de la data adoptării va oferi industriei suficient timp pentru a se adapta înainte de intrarea în vigoare.

De ce este necesar ca această inițiativă să fie completată cu reglementarea surselor externe de alimentare cu energie?

Principalele obstacole în calea unei soluții comune de încărcare sunt lipsa interoperabilității și fragmentarea tehnologiilor de încărcare în ceea ce privește dispozitivele electronice din cauza valorii lor și faptul că consumatorii se află în continuare în situații în care se confruntă cu probleme legate de încărcarea dispozitivului, deoarece nu există încărcător compatibil. Abordarea voluntară nu a soluționat în întregime astfel de situații. Prin urmare, propunerea de astăzi abordează această chestiune prin modificarea Directivei privind echipamentele radio, care este actul juridic ce reglementează dispozitivele și echipamentele electronice.

Pentru a completa soluția comună de încărcare pentru consumatori, interoperabilitatea trebuie realizată pe partea sursei externe de alimentare care este conectată la o priză electrică din perete. Interoperabilitatea sursei externe de alimentare va fi abordată în cadrul unei revizuiri a Regulamentului Comisiei privind proiectarea ecologică. Aceasta va fi lansată mai târziu în cursul acestui an, astfel încât intrarea sa în vigoare să poată fi aliniată la propunerea de astăzi.

Sursa: Comisia Europeana