UE investeste peste 2 miliarde EUR în 140 de proiecte-cheie in transport

UE sprijină redresarea economică în toate statele membre prin injectarea a aproape 2,2 miliarde EUR în 140 de proiecte-cheie de transport. Aceste proiecte vor contribui la construirea pe întregul continent a legăturilor de transport care lipsesc, vor sprijini transportul sustenabil și vor crea locuri de muncă. Proiectele vor beneficia de finanțare prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE), schema de granturi a UE pentru infrastructura de transport.

Prin intermediul acestui buget UE își va îndeplini obiectivele în materie de climă prevăzute de Pactul verde european. Se pune un accent deosebit pe proiectele care consolidează rețeaua feroviară, inclusiv legăturile transfrontaliere și conexiunile cu porturi și aeroporturi. Transportul pe căile navigabile interioare este stimulat printr-o capacitate mai mare și prin conexiuni multimodale mai bune la rețelele rutiere și feroviare. În sectorul maritim se acordă prioritate proiectelor de transport maritim pe distanțe scurte, bazate pe combustibili alternativi, precum și instalării de surse de alimentare la țărm cu energie electrică în vederea reducerii emisiilor provenite de la navele care staționează în porturi.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Contribuția UE în cuantum de 2,2 miliarde EUR la această infrastructură de transport esențială va contribui la impulsionarea redresării; ne așteptăm ca această contribuție să genereze investiții în valoare de 5 miliarde EUR. Investim în diferite tipuri de proiecte, cum ar fi transportul pe căi navigabile interioare, conexiunile multimodale, combustibilii alternativi sau infrastructura feroviară de mari dimensiuni. Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) este unul dintre instrumentele noastre esențiale pentru crearea unui sistem de transport rezilient și rezistent la crize, care este vital în prezent, dar și pe termen lung.”

UE va sprijini 55 de proiecte de infrastructură feroviară care vizează rețeaua centrală transeuropeană de transport (TEN-T) cu un cuantum total de 1,6 miliarde EUR. Printre aceste proiecte se numără proiectul Rail Baltica, care integrează statele baltice în rețeaua feroviară europeană, precum și tronsonul transfrontalier al liniei de cale ferată dintre Dresda (Germania) și Praga (Cehia).

UE va sprijini, de asemenea, trecerea la combustibili mai ecologici pentru transporturi (19 proiecte), cu aproape 142 milioane EUR. O serie de proiecte implică transformarea navelor astfel încât acestea să poată funcționa cu gaz natural lichefiat (GNL), precum și instalarea infrastructurii corespunzătoare în porturi.

În ceea ce privește transportul rutier, va fi dezvoltată infrastructura pentru combustibili alternativi, prin instalarea a 17 275 de puncte de încărcare în cadrul rețelei rutiere și prin introducerea a 355 de autobuze noi.

Nouă proiecte vor contribui la dezvoltarea unui sistem feroviar interoperabil în UE și la operarea continuă a trenurilor pe întregul continent prin intermediul Sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS). Modernizarea locomotivelor și a liniilor de cale ferată cu sistemul european unificat de control și comandă al trenului va spori siguranța, va reduce timpul de călătorie și va optimiza utilizarea liniilor de cale ferată. Cele nouă proiecte vor beneficia de peste 49,8 milioane EUR.

Context

Proiectele au fost selectate pentru finanțare prin intermediul a două cereri de propuneri competitive lansate în octombrie 2019 (cererea obișnuită de propuneri MIE – Transporturi) și în noiembrie 2019 (cererea de propuneri privind mecanismul de finanțare mixtă pentru transporturi în cadrul MIE). Contribuția financiară a UE se acordă sub formă de granturi, cu diferite rate de cofinanțare, în funcție de tipul de proiect. Pentru 10 proiecte selectate în cadrul mecanismului de finanțare mixtă, sprijinul UE urmează să fie combinat cu o finanțare suplimentară din partea băncilor (prin intermediul unui împrumut, al unei datorii, al unui aport de capital sau prin orice altă formă de sprijin rambursabil).

Per ansamblu, în cadrul programului MIE sunt disponibile pentru granturi 23,2 miliarde EUR din bugetul UE pentru perioada 2014-2020 în vederea cofinanțării de proiecte privind rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) în statele membre ale UE. Începând din 2014, primul an de programare pentru MIE, au fost lansate șase cereri de propuneri de proiecte (una pe an). În total, MIE a sprijinit până în prezent 794 de proiecte în sectorul transporturilor, în valoare totală de 21,1 miliarde EUR.

Următoarele etape

Pentru ambele cereri, după aprobarea de către statele membre ale UE a proiectelor selectate, Comisia va adopta decizii oficiale de finanțare în zilele următoare. Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) a Comisiei va semna acordurile de grant cu beneficiarii proiectelor până în ianuarie 2021, cel târziu.

Informații suplimentare

Sursa: Comisia Europeana